Bunicul, caruia ii spuneam de fapt Tata, avea un aparat de radio cam cat un cuptor cu microunde mai rasarit. Radioul avea doua butoane alb-galbui, iar intre ele se insirau numere, pe mai multe randuri. Cand invartea butonul din stanga, o linie verticala se plimba printre numere, iar voci, pocnete, muzici, haraituri si fosgaieli se auzeau in difuzor. Blr–blr–sss-uuzimmmp–eeeiuuuu–This is the Voice of America! Trebuia sa invart butonul de vreo 6-7 ori pentru ca linia verticala sa treaca peste toate numerele, dintr-un capat in altul. Sunetele se aglomerau printre numere fara vreo noima anume, dar bunicul avea reperele lui, si uneori ma certa cand mutam linia si uitam s-o intorc la locul ei. Daca la 7 ani ma minunam de orice bolboroseala, probabil ca la 70 voi ramane fixat pe sigurul post al carui program nu m-a mintit niciodata. Dar sa nu anticipez, inca nu am gasit acel post.

Pana la urma, sa cunosti adevarul inseamna sa fii satisfacut de raspunsuri. Fiecare post scuipa adevaruri nonstop, atata vreme cat sunt suficienti care stau cu urechile palnie. Te simti debusolat? Invarti butonul, tragi liniuta mai intr-o parte, si astepti ca sunete familiare sa-ti zbarnaie palnia. Timpul trece, iar debusolarile raman, sau continua sa apara. Si pentru multa lume radioul va continua sa scuipe cate un adevar suficient de confortabil, chiar daca de moment. Uneori suntem atat de debusolati incat ajungem sa folosim palnii mai mari, sau chiar lighene, parabolice, sau oglinzi hiperbolice, pe care le urcam in varf de munte sau le atarnam pe orbita. Apoi dezbatem cu mandrie adevarurile scuipate pe noile posturi. Am facut asta si vom continua s-o facem multe vieti. Suntem fascinati de butonul din stanga.

Butonul din dreapta avea insa ceva magic. Stia cum sa controleze fascinatia celui din stanga. Putea sa amplifice muzicile, vocile, gusturile, mirosurile, culorile si contrastul formelor. Invarteam incet de el intr-o parte, si nici nu simteam cum ma hipnotizeaza. Invarteam, invarteam… pana intr-un moment in care am inceput sa aud distorsiunile. Asa ca am luat-o in sens invers. La fel de incet, stiind ca iesirea brusca din hipnoza poate crea panica. Totul se estompa, devenea mai fad, mai sec. Nu mai erau gusturile si mirosurile de altadata. Doar amintiri ale excitatiei trecute, ce se mai prelingea pe lighean ca un ecou in spirala. Am continuat sa invart pana cand s-a facut liniste. Apoi s-a auzit un clic.