Stau intr-un sir de oameni care-si asteapta randul, la semafor, la ghiseu sau la casa de marcat, si nu pot sa nu remarc, sau chiar sa simt, incercarile si tensiunea prin care trec unii care vor sa schimbe cursul lucrurilor. Ca si cum ordinea sosirii nu este cea corecta, si exista alte prioritati, pe care ceilalti nu le vad. Pentru cei mai orbi sau mai surzi, sunt utilizate girofaruri, sirene, claxoane, sau semne facute din fluier sau mana, cu manusi sau nu. E clar ca o parte dintre noi avem probleme mai importante, cu impact mai mare, iar ceilalti trebuie sa se dea la o parte, sa ne faca loc, si timp. Daca ai un copil in brate este clar ca rezolvarea unei probleme este mai imperativa decat daca esti doar un turist si casti gura la niste ziduri. Copiii inca nu au invatat ce este aia rabdare, si are sens sa intre mai in fata. Si pentru ca experimentam o dimensiune duala, ca reactie la cei mai grabiti, se folosesc garduri separatoare, uneori unduite in forma de S, unde trenuletul cozii este mai organizat, si nu poti ajunge la placinte decat daca incepi cu inceputul. Si uite asa devenim martori la tot felul de ierarhii, unde unii sunt mai importanti ca altii, unde muschii, viteza, precizia, volumul vocii, sclipiciul, cunostintele sau impresia de autoritate devin factori importanti.

Uneori iau cate un paradox si-l intorc pe toate fetele, incercand sa-i patrund miezul, sa ajung la acel interior echidistant, acolo unde nu ajung subiectivitatea, obiectivitatea, partizanatul, judecatile si celelalte lucruri aparente sau de suprafata. Unde lucrurile sunt asa cum sunt. Ca de exemplu unitatea in diversitate. Sa spunem, ca ipoteza, ca noi oamenii folosim toti o singura minte, acelasi ochi care observa, dar dintr-o perspectiva unica, dintr-un corp si experienta unica. Cati oameni, atatea puncte de vedere, si totusi, ceva exista in comun, acelasi ochi. Acelasi martor.

Devine mai clar acum, din aceasta perspectiva, ca atunci cand spun “tu”, “ea”, “el”, “ei” sau alte persoane, ma refer la alte corpuri, alte experiente, alte perspective, dar in esenta martorul e acelasi. In cazul meu este Persoana Intai, care nu se grabeste nicaieri, pentru ca este deja in toti.