Dintr-o data ca niciodata, inainte de aparitia Timpului, Mama si-a dorit sa ramana insarcinata cu doi gemeni. Spun inainte de aparitia Timpului, dar putea foarte bine sa fie si dupa disparitia lui. Timpul era doar un fel de idee inchisa in punctul dintre jumatatile de clepsidra, si nu incepuse inca sa curga, nici in sus, nici in jos. Asa ca atunci cand Mama si-a dorit, s-a si intamplat. Cand cei doi au aparut in burta Mamei, si-au dorit sa fie botezati. Iar dorinta lor, evident, a fost satisfacuta pe loc. Unul a primit numele Visatorul iar celalalt Vorbitorul. Desi nu erau in contact direct cu se intampla in Exterior, gemenii erau la unison cu sentimentele, gandurile si dorintele Mamei, si ea cu ale lor. Visatorul explora in visele lui toate cotloanele Universului iar Vorbitorul recita poezii ce descriu aceste lumi. Iar Mama canta duios.

Dintr-o data ca niciodata, Visatorul a visat o planeta turcoaz-albastra, acoperita de apa, vegetatie spectaculoasa si fiinte nemaivazute. Iar cand Vorbitorul a spus “Edena”, dorinta celor doi de a pleca din burta Mamei pentru a ajunge acolo a devenit irezistibila. Mama le-a respectat dorinta, bineinteles. I-a sarutat pe frunte, le-a facut semnul crucii pe piept, si i-a avertizat ca plecarea lor in Exterior va elibera curgerea Timpului in clepsidra, si nu se vor putea intoarce pana cand acesta nu va fi inchis la loc, in ideea din centru. Desi planeta era perfecta, cei doi frati nu erau obisnuiti cu trecerea timpului, asa ca dorinta lor de a impartasi vietatilor de acolo din visele, poeziile si cantecele lor trebuia sa astepte un moment oportun. Visatorul a aparut in visele edenilor, intrebandu-i cine este dispus sa-i ajute cu un corp, pentru ca al lor era strain conditiilor de acolo. Iar Vorbitorul a inceput sa le puna intrebari in timpul zilei despre obiceiuri si regulile de trai. El aparea doar ca o voce in mintea lor, iar acestia se minunau de noul dialog interior. Si, nu dupa mult timp, au gasit corpul de imprumut.

Dintr-o data ca niciodata, cei doi frati au observat ca dorintele, nu numai ca se realizau cu intarziere, dar uneori nu se realizau deloc. Deoarece erau nedespartiti, amandoi foloseau acelasi corp simultan, dar dorintele, sentimentele si gandurile nu mai erau la unison. Sincronizarea, daca se realiza, se facea cu intarziere. Visatorul visa toata noaptea, iar Vorbitorul vorbea toata ziua. Si, cu timpul, fiecare a inceput sa-si vada separat de viata lui, in acelasi corp. Planeta ideala pe care o visasera din burta Mamei le aparea acum din ce in ce mai diferita. Unele asteptari erau mai lungi decat rezista corpul, si trebuiau sa imprumute altul, cu alta poveste si experienta. Iar Mama, care initial aparea in fiecare noapte in visele Visatorului, si in fiecare zi in inspiratia Vorbitorului, acum incepuse sa se estompeze in uitare. Si, de la un corp la altul, legatura cu Mama devenea din ce in ce mai vaga, iar fratii din ce in ce mai atrasi de diversitatea experientelor. Acum le alegeau doar pe cele mai senzationale, pentru care nu aveau nevoie sa astepte prea mult timp. Dar atunci cand au realizat ca Mama a disparut din visele si inspiratia lor, s-au speriat. Si toate dorintele lor nesatisfacute in timpul petrecut pe planeta s-au adunat intr-una singura. Sa auda din nou cantecul Mamei, si sa imparta din nou cu ea sentimentele, dorintele si gandurile. Dar cum sa inchida Timpul inapoi intr-o idee?