Viata infinita presupune ca fiecare parte sustine intregul. Nu exista intai Eu, apoi restul. Nu exista dupa mine potopul. Acestea sunt iluzii de moment, pe care timpul le prezinta cu intarzierea lui. Cine sapa dupa vietile anterioare se va regasi in istoriile unor strabuni. Nu va veni nimeni altcineva sa stranga gunoaiele dupa mine. Eu voi fi beneficiarul propriei mosteniri. Si ma voi invarti in cerc pana ii nimeresc centrul.

Atomii sustin molecule, apoi proteine, celule, tesuturi, organe, sisteme, genuri, familii, regnuri. Daca o celula se trezeste intr-o dimineata cu chef s-o ia pe cont propriu, va incepe sa foloseasca energia celor din jur. Cele care se vor speria vor cauta energie mai departe, prin celulele vecine. Si in scurt timp apare un nou tesut. Un tesut fara alta noima decat sa creasca si sa se inmulteasca cu orice pret, pentru ca se simte atat de unic si special. Si plin de frica sa nu apara altul sa-l depaseasca. Crede ca merita, mai ales ca la inceput treaba merge ca pe roate. Pana devine incapabil sa se mai deplaseze catre alte centre de energie mai indepartate, pentru ca si-a mancat propriile roti.

Dar de unde i-a venit ideea de cont propriu peste noapte? Cum se propaga ideile si cum se structureaza intr-un organism? Prin rezonanta armonica. Cu cat constiinta aduna in jurisdictia sa mai multi atomi care vibreaza, cu atat puterea ideilor sale este mai mare in acel domeniu de vibratie. Un grup de fiinte umane cu aceleasi idei vor influenta existenta mult mai puternic decat o celula. Pur si simplu folosesc mai multa energie. Iar cand grupul se trezeste intr-o dimineata ca e mai special ca altul, atunci incepe separarea. Iar ideea “sus cu mine, jos cu ceilalti” incepe usor sa se propage. Intai in propriul corp, pana la nivel subatomic. Transmit fiecarui electron din sectorul meu care este noua directie de viata. De viata finita, bineinteles.