Am aflat destul de devreme ca nu pot fi creativ in timp ce stau cu ochii pe ceas. Pare o afirmatie amuzanta, avand in vedere ca subiectele tratate aici au ca obiect tocmai timpul. Sau obiectul contemplatiilor au ca subiect timpul. Ma rog, sunt sigur ca intelegi. Creativitatea pare a fi rezultatul unui impuls interior, o dorinta de manifestare, o scanteie aprinsa inexplicabil intr-un ritm ce nu poate fi anticipat sau planificat. Incercarea de maximizare a creativitatii apare la fel de hilara cu ideea de minimizarea a productivitatii.

Cresterea vitezei, a numarului de clienti, de vanzari sau de bucati pune si departamentele de creativi in situatia de a sta in permanenta cu ochii pe ceas. Sau, cum spune englezul, pe linia moarta. Orice artist stie in adancul sufletului ca ceea ce a produs impins de la spate este o minciuna. Ai observat ca programul in departamentul de marketing este mai lejer decat in cele operationale, unde norma este la putere? Si cu cat norma creste, creativitatea scade. Cu cat departamentul este mai operational, cu atat impulsurile care ies din formatie sunt anihilate mai din timp. Pauzele sunt mai la secunda, concediile mai programate si stress-ul omniprezent. Alzheimer, doreste cineva? Lumea civilizata cu greu isi poate permite sa piarda timpul cu creatia, cu exceptia cazului in care vii cu ea de acasa, si e o idee de milioane. Sau aloca timp pentru sesiuni de brainstorming, unde sunt programat sa-mi exprim cat mai liber impulsurile. Si creez un nou ambalaj.

Impulsurile naturale, inhibate de presiunea artificiala a timpului, fisureaza asfaltul cu rabdare. Iar gropile din sosea ma obliga sa reduc viteza. Eventual sa cobor din masina si sa privesc norii cum trec linistiti. Poate chiar stelele ce par nemiscate. Sau aici, aproape, cum creste iarba. Nici o graba…