In sfarsit subiectul mult asteptat, Inima. Istoria umanitatii este plina de referinte cu trimitere la ea, dar se pare ca adevaratul sens continua sa scape printre degete. Stiinta actuala inca mai crede ca este o pompa, traditiile estice i-au atribuit o chakra, metafizica o vede ca pe o samanta cristalina insuflata de Constiinta Divina, Tiparul Adamic, etc.,  misticii crestini stiu ca este Altarul unde Cristos ne asteapta, iar restul populatiei o simte din cand in cand ca pe o stare de fericire deplina. Exista rugaciuni din inima, meditatii pentru focalizarea atentiei pe ea, cat si tot felul de povesti mitologice transmise de la o gura de soba la alta. Cine nu a auzit macar o data de calatoria pe care eroul o face intr-un teritoru necunoscut, unde, dupa lupte fabuloase cu fortele raului sau cu propriile frici, primeste in dar o mare comoara, de cele mai multe ori sub forma unei vieti noi, unde adevaratul Sine este descoperit si exprimat pana la adanci batraneti?

Un aspect comun al acestui gen de meditatii pare a fi utilizarea imaginatiei pentru autoinducerea unei stari de siguranta, pace interioara si afectiune, pentru a extrage din arhiva memoriei personale, prin rezonanta, a unui moment uitat de vreme si asociat acestei stari. Acest moment se presupune ca exista in fiecare dintre noi, ca un fel de inregistrare a unei experiente initiale, ce pastreaza amintirea originii, scopului vietii, si in ultima instanta, a Creatorului ei. Unii isi folosesc imaginatia pentru a gasi cele mai bune momente, asemanate cu cele din copilarie, cu un copac batran care ofera liniste si protectie, sau cu o carare printr-o padure fantastica, cu raze de soare ce strapung acoperisul verde. Pentru ca apoi, o chemare interioara, ca un sunet extraordinar de familiar, sa-i directioneze catre un luminis unde o sfera de lumina rotitoare, ca un soare al sorilor, ii atrage irezistibil in interior. Altii dau peste o pestera, unde se afla o fantana cu apa pura, si o camera secreta ce pastreaza Sfantul Graal.

Fiecare cu povestea lui. Fiecare descrie aceasta experienta magica intr-un mod cat se poate de personal. Poate ca cei mai multi care au vizitat acest loc nici nu au cuvinte care sa faca vreun sens, sau poate cred ca au fost rapiti de extraterestri, si prefera sa-si tina gura. Sursa vietii izvoraste in noi, printr-un fel de portal, un altar luminos, iar unii au avut sansa sa-l viziteze. Se spune ca este un loc in care oricine poate comunica direct cu Creatorul, daca alegem sa restabilim conexiunea pierduta. Cei care au construit primele ceasuri, si au desenat sagetile catre exterior, erau probabil furati de peisajul reflectat pe circumferinta, si au uitat ca limbile sunt invartite si sustinute de acelasi Centru. Iar cand departam sagetile prea mult, ceasul se opreste, intr-un atac de cord. Sa ni-l amintim din nou pe Cupidon, el trimitea sageata corect, catre inima.