Oricat de mult si-ar incrucisa ochii oamenii de stiinta, filozofii, calugarii de toate neamurile, yoghinii, fratii nostri din birouri, fabrici sau de pe camp, observarea efectelor si parcurgerea lor in sens invers pentru a ajunge la cauza, va ramane fara rezultat. Pentru ca acest proces sa aiba succes este nevoie de o privire in ansamblu a totalitatii, deoarece unele efecte sunt scoase din reflex din ecuatie, ca fiind irelevante. Sau pur si simplu nu sunt observate, neavand instrumentele sau simturile necesare la dispozitie.

Mintea mea cu pretentii atotstiutoare s-a intrebat intotdeauna de ce unii spun ca ai nevoie de un maestru. De ce sa nu ma pot descurca singur? Daca intelegerea este individuala, liberul arbitru individual, efortul individual, nu-mi ramane decat sa caut singur piesele care lipsesc si sa le aranjez in ordinea care trebuie, nu-i asa?

Se pare ca nu-i asa. Maestrul este legatura care lipseste. Este cel care imi arata ca piesele din interior se potrivesc cu cele din exterior. Este cel in care trebuie sa cred, desi nu am nici o dovada, cand imi spune ca sunt singur intr-o sala plina cu oglinzi. Toate persoanele si situatiile care se desfasoara pe suprafata oglinzilor reprezinta structuri din mine pe care nu le-am descoperit inca, sau nu le-am asimilat cu intelepciune. Si ele tot apar. Ceea ce spun oamenilor pe care ii intalnesc sunt de fapt cuvinte pe care mi le adresez mie. Sfaturile pe care le dau sunt pentru mine. Judecatile, criticile si laudele. Dragostea sau multumirile.

Si cand descopar aceasta legatura, si inteleg ca totul este interconectat, insasi totalitatea devine cauza. Si evident, maestrul cel mai de efect.