Uneori pare dificil sa citesc pe indelete cateva fraze consecutive. Am o imagine cu cineva care inghite o galusca, pe nemestecate, ca un reflex in diagonala. Si mie imi plac citatele scurte si condensate, care au in spate experienta de o viata, si inglobeaza multe fraze lasate la dospit si scazut, cu focul mic. Si care, recitite dupa ceva timp, scot la iveala un nou inteles. La inceput a fost cuvantul, dar ca sa ajung la el, trebuie sa ma strecor prin milioane de istorii, sa le mestec pe indelete, sa le rumeg. Sa le traiesc. E un castel de carti de joc, pe care le potrivesc cu atentia incordata, cu rasuflarea aproape oprita, si le asez din etaj in etaj, pana la ultima. Daca nu urmaresc constructia castelului, ci ma uit doar la ultima carte, nu inteleg mai nimic. Sau daca trag cu ochiul la ultima pagina. Cum se termina? Dar cat mai dureaza?

Expresia originala este: “GOD is in the detail”. Multi au luat-o literal, si s-au apucat sa sparga lucrurile in bucati in cautarea particulei lui Dumnezeu. Unii s-au grabit sa spuna ca au si gasit-o. Probabil au si patentat-o, ca sa profite de pe urma descoperirii. Altii au luat timpul si l-au tot diluat cu radacini patrate inversate. Inevitabil, au ajuns si ei la viteza luminii. Sau la viteza perceptiei, pe care cu greu o mentin in limitele obiectivitatii. Cum sa indoi lumina cu patentul?

Insa Universul este subiectiv. Are personalitate si cere implicit sa fie personalizat. Orice ecuatie impersonala va ajunge intr-un final sa fie maruntita, si maturata de vanturile cosmice. Praf reciclat. Ceea ce persista sunt atributele personalitatii. Acele configuratii sacre, ce formeaza cristale pe care incercam sa le slefuim cu fiecare experienta. Citim o fraza, apoi suflam si dam praful la o parte. Privim cristalul in lumina, alegem alta fata, si citim din nou cu atentie. Cu timpul va capata acea structura sau duritate necesara. Ca sa dureze.