O fi prea devreme? Sau am intarziat? Oare mai am timp sa termin pana la fix?

Stiu ca exista persoane foarte organizate. Isi planifica ziua ca un adevarat project manager si reusesc sa-si finalizeze task-urile la timp. Am intalnit si persoane pe care cu greu le scoti din ritmul lor; afara tuna si fulgera, iar ele mesteca pe indelete sau verifica detalii in oglinda. Si totusi toata lumea se uita la acelasi tip de ceas, care masoara trecerea timpului la fel. Intotdeauna va fi cred o problema cu media, si anume ca nu se potriveste nimanui, dar o bagam pe gat tuturor. Un fel de democratie la secunda, in pasi de defilare. Cu siguranta avem ceva in comun, dar cred ca este o alta frecventa decat a radiatiei atomului de cesiu, dupa care sunt reglate ceasurile actuale. Ceasul vibreaza sincron cu atomul de cesiu, si eu ma chinui sa tin pasul.

Pe masura ce inteleg ca trecerea timpului este doar o problema de perceptie si de acordare a atentiei, uitatul la ceas nu face decat sa ma intrerupa din ritmul biologic personal. Dar daca imi plang copiii de foame? Facturile vin subtil in plic, iar ratele curg impasibile, la fel ca secundarul. Am diverse intalniri si oportunitati care apar doar intr-o anumita fereastra de timp. Maine dimineata la 7 trebuie sa ma trezesc!! Iar apoi stau o ora in trafic. Dau cu badge-ul la intrare si iesire, iar logarea se logheaza, apoi se evalueaza.

Toate acestea sunt lucruri acceptate de mine. Eu am ales sa fiu angrenat in acest sistem. Eu am ales beneficiile vietii la secunda. E adevarat, nu stiam care e pretul. Dar acum, ca incep sa-l aflu, pot sa schimb ceva?

Intre haosul creativ feminin si ordinea structurata masculina exista un proces. Acel proces exista si in mine, iar tot ceea ce fac este sa-i caut echilibrul. Pentru asta trebuie sa ma acordez la el. Acest proces imi spune cat e ora, sau ca e timpul sa fac ceva, tocmai pentru a echilibra cele doua aspecte omniprezente. Acelasi proces exista in noi toti, insa fiecare dintre noi are alte dezechilibre, si primeste alte semnale, alarme sau imbolduri.

Nimeni nu va putea sa-mi spuna cat e ora mea. Eu singur trebuie sa-mi ciulesc urechea la tic-tac-ul interior, la procesul vietii care curge prin mine.