Unul dintre sporturile preferate ale mintii este sa imparta un teren in doua, sa-l presare cu argumente distribuite aparent egal, apoi sa stabileasca reguli de joc. Si pentru ca argumentele isi vad de propriul interes, si au rar abilitati de lider incoruptibil, s-a stabilit ca este de bun simt sa existe un arbitru, care sa fluiere la ele. Pentru momentele echilibrate ale jocului este utilizata o metoda acceptata de multi ca fiind deja naturala. Se da cu banul. Mingea se plimba printre argumente de la o poarta la alta, iar daca arbitrul este considerat cat de cat liber, adica vine cu banul lui, atunci se straduieste sa se conformeze regulilor obiective de joc.

Paradoxal, mintea este atrasa si de jocurile loteriei, unde decizia este lasata in seama sortii, si arbitrul este considerat cu atat mai incoruptibil, cu cat actioneaza mai aleator. As putea pune acest paradox pe seama faptului ca mintea opereaza cu doua tipuri de baze de date, stocate in emisfere diferite. Cea din stanga memoreaza in sir indian iar cea din dreapta asociativ, poate chiar holografic. Daca primul arbitru se chinuie sa ramana incoruptibil prin respectarea regulilor de joc, al doilea se chinuie sa nu respecte nici o regula, altfel n-ar mai fi perfect aleator. Fara sa ma mai gandesc deloc la implicarea datului cu banul, desi pare din nou singura solutie in materie de alegeri.

Cum sa-l eliberez pe saracul arbitru? Il vad cum trage cu coada ochiului la ceas. As mai putea sa invoc niste considerente de ordin moral, sau sa-l invart prin cercurile filozofiei. Dar cum ramane cu arbitrul obisnuit, cel din popor? Nu afirm ca cei din liga A sunt mai liberi, ci doar ca au mai mult timp sa-si ridice astfel de probleme. Dar considerand ca nu exista un regulament perfect si nici unul total haotic, altfel nu s-ar mai numi regulament, tot ce-i mai ramane de facut arbitrului meu este sa se ia si el dupa tendintele vremurilor. Ce spune marea majoritate nationala? Democrat sau republican? Si decid acum, ca ma preseaza alegerile la usa.