Ochiul mintii sfredeleste pana in departare, in adanc de munte. Forta mintii desface falii, apoi blocuri de piatra, din care alege unul insemnat. Mintea vede ce-i inauntru, si loveste cu o dalta. Idee dupa idee. Cuvant cu cuvant. Prinde o forma, apoi ii da drumul nemultumita. Continua sa loveasca sacadat. Alte forme apar, iar focusul se stabilizeaza. Aschiile zboara frenetic ore intregi, dar forma din viziune ramane inchisa inauntru.

Umbrele sangerii alearga spre orizont dupa soarele apus, iar fruntea se lipeste de suprafata rece si colturoasa. Totul pare pierdut acum, iar viziunea se stinge. Sentimentul de neimplinire rabufneste din piept, urca spre ochii prafuiti, si se aduna intr-o lacrima. Dorinta e acolo, stie ca e acolo, si vrea sa iasa afara. Apoi se scurge peste piatra.

Se scurge pana la degete si se aduna in palma, care incepe sa mangaie, iar piatra prinde viata in lumina lunii. Colturile dispar in spatele umbrelor care danseaza, iar sunete dulci se cuibaresc in firide. Au un ritm al lor interior pe care mintea abia il poate observa. Unduiri si rotunjiri armonice curata praful. Nota dupa nota. Suflare cu rasuflare. Apoi se opreste, in asteptarea rasaritului. Forma a fost eliberata, iar praful luat de vant.