Exista nenumarate carti, filme, publicatii, si discutii cu caracter ezoteric. Exista psihologia cu demonstratiile ei motivationale sau parapsihologia cu cele irationale. Subiecte ce trateaza imunologia sau neurologia sunt dezbatute la desert, iar cele despre inviere la terminarea postului. Nutritionismul, holismul si buddhismul ajung la sate, iar internetul ajunge peste tot, inclusiv pe usa de la frigider. Dar atata vreme cat oamenii se plang despre conditiile lor de viata, inseamna ca ceva lipseste inca. Cunoasterea este incompleta, de parca nu s-ar aplica personal si cu atat mai putin global. De cele mai multe ori ma intereseaza greselile altora, iar vinovatii apar din toate directiile.

Si inevitabil ajung sa sufar, pentru ca natura are un mecanism de autoreglare si eliminare a proceselor ce nu sustin viata. Are un talent extraordinar de a da suturi in fund. Si cred ca majoritatea oamenilor ajung sa se trezeasca in spital. Si sa se lumineze in spital. Dar cine este aceasta Natura?

Se spune ca timpul le rezolva pe toate, iar eu nu pot sa fiu decat de acord. Intr-un final timpul da o lectie de viata, si cu cat lectia este mai personala, cu atat trezirea e mai acuta. Exista cred un mare secret aici. Nu prea reusesc sa iau lucrurile la modul personal si cred ca mai tot timpul este vorba de ceilalti. Si atata vreme cat sunt convins de existenta acestei separari, vor exista intotdeuna lectiile lor si lectiile mele.

M-am regasit de multe ori in fata unei situatii care se tot repeta. Aceeasi lectie tot vine sa-mi bata la usa, iar eu tin cu umarul de partea cealalta, imi tin respiratia si astept sa plece cu un ochi fixat pe vizor. Si rasuflu relaxat cand n-o mai vad, desi stiu in adancul meu ca nu e decat sub pres. Dar nu ma uit inca acolo. Sunt alte chestii interesante de facut si inca nu ma doare nimic.

Vine un moment insa in care incepe sa doara, si la inceput dau vina pe mancarea de ieri, vreme, fazele lunii, incompetenta cuiva, prostia altcuiva, iar cand nu e nimeni prin jur, e ADN-ul, karma, sau diavolul. Este atat de greu sa fac legatura intre ceea ce gandesc si ceea ce experimentez. Este atat de greu sa ies din bucla propriilor ganduri si convingeri si sa schimb ceva cu care m-am obisnuit, si pentru care am sacrificat atatea ca sa-mi fie mie cat mai confortabil.

Cunoasterea exista, nu mai este nici un secret salvator de aflat, dar aplicarea ei in propria viata, acum, nu de saptamana viitoare, presupune schimbare. Si cum nu vreau sa schimb eu ceva, ma plang de ceilalti ca nu schimba ei primii.